Ne uităm la următorul Harry Potter?

Pierce Brosnan, Uma Thurman şi Sean Bean vor fi zei în următorul film pentru întreaga familie Percy Jackson, inspirat din romanul fantasy The Lightning Thief (adică hoţul de fulgere). Personajul titular va fi interpretat de un puşti de numai 17 ani, Logan Lerman, pe care l-aţi putut vedea prin The Butterfly Effect, 3:10 to Yuma sau comedia My One and Only (foto, alături de Renee Zellweger). El îl va fi Percy (apelativ familiar de la Perseu!) Jackson, nimeni altul decât fiul celebrului Poseidon, zeul mărilor. Conceput cu o muritoare şi prin urmare semi-zeu, timidul Percy va fi implicat fără să vrea într-o

ciorovăială între zei şi titani, pe care o va rezolva într-un mod foarte original.De la Harry Potter Percy Jackson nu împrumută doar acest personaj "semipur", ci şi regizorul: Chris Columbus se va ocupa deacest film cu premiera programată pentru începutul lui 2010, film care are toate şansele să devină o franciză de succes. Cărţile scrise de Rick Riordan (acestuia i-a venit ideea după ce fiul său a fost diagnosticat cu dislexie, afecţiune nervoasă de care suferă şi protagonistul seriei) sunt în număr de patru, a cincea aflându-se în acest moment în pregătire. Dacă în carte eroul avea 12 ani, producătorul Fox a decis maturizarea bruscă a lui Percy, pentru ca noul film să scape de apendicele "pentru copii" şi să devină "pentru întreaga familie". Percy e plin de intenţii bune, are un tată vitreg foarte rău şi nu se poate adapta la niciuna din şcolile la care a fost înscris. După ce descoperă că este fiul lui Poseidon, puştiul porneşte într-o aventuroasă călătorie pentru a pune mâna pe fulgerele lui Zeus, de furtul cărora îi este acuzat tatăl. Acesta va fi interpretat de Kevin McKidd, actorul de origine scoţiană văzut în rolul contracandidatului lui Patrick Dempsey la inima frumoasei Michelle Monaghan în Mireasa e iubita mea!. Filmul se va lansa în România la începutul lui februarie 2010.

Reclame

Reclame


Filme pe genuri
Filme, Seriale
Info filme
Utile
Actiune Horror
Animatie Istoric
Aventura Mister
Biografie Muzical
Comedie Razboi
Crima Romantic
Documentar Sci-Fi
Drama Sport
Familie Thriller
Fantastic Western
Filme noi
Seriale bune
Filme aXXo
Top filme
Recomandari filme
Recomandari seriale
Premiere filme
Filme in curand
 
Lansarile zilei
Cea mai buna lansare a zilei
Box office RO
Box office US
Stirile zilei
Trailere noi
Actori
 
 
Download
Linkuri
Forum filme
Subtitrari
Dictionar cinematografic
Despre site
Termeni si Conditii
Harta site
Contact