 |
Cei de la shadowlocked au aflat că următorul film din seria Alien va fi realizat 3D. Scenograful de la Star Wars şi Alien, Roger Christian, a dezvăluit amănunte dintr-o conversaţie cu regizorul Ridley Scott, care se va întoarce în universul extratereştrilor cu acid în loc de sânge pentru a regiza un prequel.
"Ridley mi-a spus câteva din ideile lui la Toronto. Are o imagine foarte clară despre direcţia în care vrea să meargă. Au pus punct uneia dintre cele mai mari francize horror când mai avea multă energie pentru a merge înainte. Sper să revină cu încă trei filme. Lumea cu siguranţă o vrea", a spus Christian, precizând că filmul va fi 3D.
Noul horror va fi un prequel la originalul din 1979. Ridley Scott a declarat de mai multe ori că s-ar
|
întoarce în lumea creautirilor extraterestre pentru a povesti unde au fost acestea întâlnite prima oară şi pentru a explora modul cum au fost create. Scenariul se află în curs de scriere de către Jon Spaihts, omul din spatele Shadow 19 şi Passengers. Cât despre momentul exact din istorie când va avea loc prima întâlnire cu extratereştrii, Empire a aflat de la Scott că "prequelul se va petrece cu ceva vreme în urmă. Este destul de greu să faci o cronologie în Alien, dar, dacă Alien se întâmpla spre sfârşitul acestui secol, prequelul va avea loc cu 30 de ani înainte de acel moment".
|
|
|